Rezumat

Parte integrantă a proceselor reproductive ale biotei mai multor tipuri de biomi forestieri, arbustivi și de pajiști, incendiile de vegetație ard anual aproximativ 3.400.000 km² din suprafața vegetată a Pământului [1]. Deși reprezintă un fenomen de o complexitate ridicată, cuplat nu cu unul, ci cu mai multe sisteme terestre, acțiunile umane modifică direct și indirect frecvențele, intensitățile, severitățile și comportamentele incendiilor de vegetație — în detrimentul atât al mediului înconjurător, cât și al societății. Nicăieri acest lucru nu se resimte mai puternic decât la interfața urban-forestieră, care, adăpostind aproximativ o treime din populația națională și 40% din fondul locativ al țării, constituie tipul de utilizare a terenurilor cu cea mai rapidă creștere din Statele Unite contigue. Într-un spațiu în care arhitecturile refractare la foc se confruntă cu teritorii din ce în ce mai predispuse la incendii, pierderea de vieți omenești, proprietăți și mijloace de subzistență cauzată de o serie de complexe de incendii de vegetație de proporții fără precedent în memoria vie a generat o necesitate urgentă de a reconsidera provocarea conviețuirii cu focul ca proces vital al peisajului. Rod al unui studiu transdisciplinar care a făcut să convergă stadiul cunoașterii din domenii atât de diverse precum științele focului, ecologia și științele Pământului în sens larg; tehnologiile informației, comunicării și informaticii, atât digitale, cât și biologice; materialele evolutive, inteligente și vii, precum și arhitecturile și sistemele urbane; filosofia, antropologia, psihologia și elaborarea politicilor publice, această teză prezintă o nouă paradigmă pentru interfața urban-forestieră, modelată după biochimiile, comportamentele și sistemele florei adaptate la foc și regimurile de incendiu pe care aceasta le configurează. Transpunând biomimetica de la nivelul speciilor la cel al sistemelor, și bazându-se nu pe noțiuni generice despre natură și funcționarea ei, nici pe ipoteze de natură generală, ci pe o cercetare riguroasă a interacțiunii dintre procesele biotice și abiotice de la scara moleculară până la cea peisagistică și planetară, și de-a lungul unor scale temporale atât umane, cât și geologice, sunt examinate mai multe concepte arhitecturale și urbane originale, atât teoretice, cât și tehnice, împreună cu posibilele lor aplicații și implicații în interiorul și dincolo de interfața urban-forestieră. Integrând contribuții din culturi indigene și antice ale focului, atât locale, cât și globale, concluziile susțin că nu numai că o reconciliere a sistemelor umane și non-umane la interfața dintre terenurile sălbatice și urbane predispuse la incendii este posibilă, ci că în aceasta rezidă potențialități ecologice, sociale și tehnice de mare importanță care merită cercetări suplimentare în anii ce vor urma.

[1] Cu referire la Willis et al., 2017.

Continuați cu Introducerea aici.

Teza este disponibilă și în format PDF și poate fi descărcată în mai multe părți de pe Academia și ResearchGate.

Vă rugăm să rețineți că figurile au fost eliminate din versiunea digitală găzduită pe acest site, însă sunt incluse în fișierele PDF disponibile prin linkurile de mai sus.

Referință bibliografică: Sterry, M. L., (2018) Panarchistic Architecture: Building Wildland-Urban Interface Resilience to Wildfire through Design Thinking, Practice and Building Codes Modelled on Ecological Systems Theory. PhD Thesis, Advanced Virtual and Technological Architecture Research [AVATAR] group, University of Greenwich, London.